4 out of 5 teenager recommend this WordPress.com site

Thursday, 14 October 2010 11:52

Continuam periplul delegatiei României în Costa Rica, gazda finalei concursului international de frumusete Miss Teenager Universe 2010, împreuna cu creatoarea de moda Rita Muresan si reprezentanta tarii noastre, deja faimoasa Emma Dumitrescu.

“Aici localnicii au o zicala, un motto”, ne povesteste designerul Rita Muresan – “Pura Vida”, sau viata pur si simplu, asa cum ar trebui traita, undeva în paradis. Costaricanii se mai mândresc cu faptul ca sunt declarati cel mai fericit popor din lume si ca au cea mai buna clima de pe tot globul în orasul Atenas. “Asa o fi, nu-i contrazic”, ne relateaza Rita, “dar aici în San Jose ploua de doua zile aproape în continuu”.

Luni seara, 11 octombrie, delegatiile internationale Miss Teenager au luat cina împreuna cu primarul orasului San Jose la resedinta acestuia. Peste 200 de persoane (concurente, directori nationali, însotitori, parinti, presa, staff, invitati) au participat la acest eveniment protocolar, care a culminat cu un program artistic traditional. Din câte aflam, primarul San Jose provine dintr-o familie foarte bogata care se ocupa cu cultivarea cafelei, gradinile acestuia fiind teribil de impresionante. Vorba lui Max (prietena Ritei Muresan), “cei care au facut Avatar s-au inspirat de-aici, în curtea primarului exista un veritabil copac al vietii”.

“Emma i-a oferit acestuia un cadou din partea României, iar ea a primit un rucsac cu Costa Rica. Voturile pe internet s-au terminat. A câstigat Aruba care a crescut într-o noapte cu 50.000 de voturi, dar noi am fost pe locul 2, ceea ce nu cred ca s-a mai întâmplat vreodata la un concurs international. Aruba a venit ultima în cantonament, chiar în seara aceea, ca o printesa, cu 10 valize si 10 oameni dupa ea. În afara de par, care e de-a dreptul superb, nu prea îmi zice mare lucru”.

“Mie-mi place, dupa Emma, concurenta din Panama”, ne povesteste în continuare Rita Muresan.

“Marti seara (11 octombrie), am luat cina cu ambasadorii din Costa Rica (România nu are, din pacate, misiune diplomatica aici), si mi-a crescut inima când ambasadoarele (erau mai multe femei) au venit sa-mi spuna ca Emma e cea mai frumoasa si ar trebui sa câstige. Ne e putin greu cu limba si cu programul care se schimba des, dar ne descurcam bine si la tinute si la prezenta”.

Impresiile Emmei despre concursul din Costa Rica ne readuc cu picioarele pe pamânt: “Desi Costa Rica a fost prima tara din lume care prin constitutie a abolit existenta armatei, programul unei misse seamana foarte mult cu serviciul militar. Mereu în alerta, zâmbind în continuu, încercând sa inspiri frumusete la tot pasul. Obositor, dar extrem de placut. E necesar, zic eu.”

“Va multumim din suflet si tineti-ne pumnii în Finala de duminica 17 iulie 2010! Va vom anunta unde puteti sa urmariti live spectacolul… pentru cei care nu o sa poata sa doarma la ora 2 noaptea…”

Succes, Emma & Rita! Suntem alaturi de voi!

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Tag Cloud

%d bloggers like this: